Implicare

membruÎmi place să ajut, mă implic, încerc să rezolv problemele altora ori de câte ori mi se cere ajutorul…

Spun cu mândrie că sunt fondator al Clubului Rotaract Piatra Neamţ şi în prezent sunt membru al Clubului Rotary Piatra Neamţ 2005 (ocup funcţia de secretar al clubului).
Sigur ştiaţi că Rotary este o organizaţie mondială, ce grupează circa 33.000 cluburi şi peste 1,2 milioane de membri în 200 de ţări şi regiuni ale lumii. Cluburile sunt apolitice, nereligioase şi sunt deschise tuturor culturilor, raselor şi credinţelor. Obiectivele Rotary sunt asigurarea serviciilor umanitare, încurajarea înaltelor standarde etice din toate domeniile de activitate, ajutorul pentru menţinerea păcii, construirea bunăstării şi stabilirea de relaţii de bună înţelegere. Rotaract este un club sponsorizat de Rotary, pentru tineri cu vârste între 18 şi 30 de ani. Cluburile Rotaract au ca şi arie de acţiune comunităţile în care se află precum şi universităţile şi sunt sponsorizaţi de un club Rotary local. Asta îi face adevăraţi „parteneri de serviciu” şi membri cheie în familia Rotary.